Orientare

Cei 1400 de metri diferenta de nivel care separa fosta statie meteorologica si varful Kazbek din Caucazul Georgian nu sunt un teren dificil tehnic, in schimb, pe vreme nefavorabila, ofera probleme serioase de orientare. Plecand spre varf pe intuneric si la lumina stelelor eram destul de optimist cu privire la starea vremii. Dar dupa vreo trei ore de lumina, sperantele mele au inceput sa se destrame cate putin cu fiecare dintre cele trei grupuri ghidate care plecasera inaintea noastra si care se intorceau din cauza dificultatilor de orientare cauzate de vantul si ceata care acoperea pantele superioare ale muntelui. Intr-adevar, perspectivele de a te rataci pe pantele largi fara prea multe repere era mare.

Cumva indoiti de faptul ca ghizii locali renunta, evident purtand o responsabilitate mai mare decat doar pentru propria persoana, eu si partenerul meu Alexandru Halibei , tinand cont de faptul ca vantul si ninsoarea nu erau insemnate si doar vizibilitatea era problema reala, decidem sa fortam si sa ne incercam norocul, dar si ceva mai mult decat atat – cunostintele de navigatie.

Pe rutele clasice de obicei nu ai nevoie de harta si busola – de multe ori sunt multe grupuri, in general si ghizi locali, asa ca teoretic, te uiti in stanga si in dreapta si faci ce fac si restul. Ei bine, daca asta poate fi o problema de scadere a satisfactiei explorarii, pentru noi, in momentul acela, se rezolvase. Muntele era tot numai al nostru, impreuna cu accesoriile de moment – vant, ninsoare si ceata.

Inainte ca tot campul vizual sa fie acoperit am consultat harta, am identificat reperele concludente, o creasta in extrema dreapta a culoarului de zapada pe care urcam si alte cateva palcuri de stanci. Am luat azimut spre punctele relevante vizibile si incet incet am inceput orbecaiala. Corvoada de a deschide harta in viscol nu a fost de neglijat, nici lucrul cu busola in aceleasi conditii nu semana cu cursurile de orientare turistica din liceu, dar cu doua pauze in care am sapat in zapada cate un adapost asteptand sa treaca niste rafale puternice de vant, am ajuns la culoarul final, mai ingust si abrupt, marginit de niste muchii stancoase evidente care ne-a condus pe varf. A urmat o coborare in conditii similare, dar cu un pic de informatie recent acumulata despre ruta de urmat, ne-am descurcat.

A fost una dintre putinele situatii cand am folosit busola pe care o port in general in rucsac “degeaba”, la fel cum nu prea multa lume o face in zilele noastre, dar acest mic obiect aparent neinsemnat a facut diferenta. Diferenta in acest caz a fost intre a sta sau nu pe un varf de 5000 de metri, dar in alte situatii, a fost intre a ajunge jos in directia corecta sau a rataci pana la hipotermie.

Concluzia este una simpla: utilizarea hartii si busolei sunt si trebuie sa fie parte integranta din pregatirea oricui care merge pe munte. Un mic avantaj fata de GPS, scula foarte utila, incontestabil, este faptul ca busola, considerabil mai usoara, nu depinde de baterii si nici de harti digitale descarcate in avans, care in unele colturi de lume sunt mai greu de procurat.