Blog

Daca in articolul precedent vorbeam despre importanta gandirii critice si a filtrului personal asupra informatiilor primite, m-am gandit ca nu ar fi rau sa ajungem si la baze. Oamenii sunt diferiti, unii prind din zbor cum se fac anumite lucruri, unii au acel ceva pentru activitatea respectiva, dar altii, majoritatea, au nevoie de explicatii, de initiere si de perfectionare a deprinderilor. Lucrurile stau la fel si in alpinism. Am avut ocazia sa vad cum Adriana Bolboasa, care nu mai luase contact cu cataratul, aflata din intamplare la un open de escalada, a imprumutat niste espadrile si un ham si a parcurs cap de coarda mai multe trasee de dificultate medie. Mi s-a parut admirabil si extraordinar. Asta inseamna talent si potential, pe care ulterior, cei care si-l descopera, aleg daca si-l valorifica sau nu. Sper ca Adriana sa se mai catere si in viitor. Dar a fost singura data cand am vazut asa ceva. De cele mai multe ori, am vazut calea normala de evolutie, adica cea bazata pe munca multa. Cea mai mare satisfactie din activitatea mea de instructor de alpinism a fost cand, dupa mai multe module de initiere si perfectionare, Mihai Cuibus si Mircea Elenin, care, anterior, nu avusesera niciun fel de experienta de iarna pe munte, au reusit sa isi implineasca un vis, sa urce la cei peste 4800 de metri ai varfului Mt. Blanc.

Multi se intreaba cum sa se mentina in forma atunci cand au o pasiune care presupune efort fizic, asa cum este alpinismul. Am avut ocazia sa cunosc de curand doi oameni care mi-au dat de gandit legat de ce inseamna sa fii in forma. Nelu Sacarea si Costel Cojanu au 60 si respectiv 51 de ani si au fost alpinisti profesionisti, adica in adevaratul sens al cuvantului – asa cum astazi sunt putini sportivi in tara noastra, exceptand sfera fotbalului. Perioada asta s-a terminat acum aproximativ douazeci de ani. Ma astepam sa vad niste oameni in forma excelenta pentru varsta lor. Ei bine, lucrurile stau un pic diferit. 

Cei 1400 de metri diferenta de nivel care separa fosta statie meteorologica si varful Kazbek din Caucazul Georgian nu sunt un teren dificil tehnic, in schimb, pe vreme nefavorabila, ofera probleme serioase de orientare. Plecand spre varf pe intuneric si la lumina stelelor eram destul de optimist cu privire la starea vremii. Dar dupa vreo trei ore de lumina, sperantele mele au inceput sa se destrame cate putin cu fiecare dintre cele trei grupuri ghidate care plecasera inaintea noastra si care se intorceau din cauza dificultatilor de orientare cauzate de vantul si ceata care acoperea pantele superioare ale muntelui. Intr-adevar, perspectivele de a te rataci pe pantele largi fara prea multe repere era mare.

Varful de forma reprezinta apogeul unui ciclu de antrenament, perioada de maximum doua saptamani cand ai vrea sa fii pe varful pe care l-ai visat sau sa termini ultima lungime din peretele care te-a fascinat de ani de zile.

In general, un sportiv poate fi in varf de forma cel mult o data la fiecare sase luni, sau sa zicem o data pe sezon. Cand e vorba de alpinism, este mai greu de planificat, tinand cont ca variabilele ca sanatatea, norocul, vremea si conditiile de pe munte influenteaza foarte mult o ascensiune. De asemenea, majoritatea alpinistilor amatori nu pot sa se dedice complet antrenamentului, din motive profesionale, de familie etc. Asa ca, cu greu se poate corela varful de forma cu perioada optima de ascensiune. Dar se poate maximiza efectul periodizarii calculand inceperea ciclului de antrenament, plecand inapoi de la data cea mai probabila a ascensiunii. Daca de exemplu planifici sa efectuezi o ascensiune sau mai multe in Dolomiti la jumatatea lui iulie sau in jurul acestei perioade, poti incepe ciclul de antrenament la jumatatea lui februarie, avand la dispozitie timp pentru construirea unei forme fizice de baza, cresterea formei fizice specifice, odihna si refacere.